E vremea
cand florile mor,
Cand pomii
se scutur' pe data,
Si singur in
straniul decor,
Pornesc
inspre tara de piatra.
Naluca
privirilor voastre
Imi rade
si-acuma in fata.
In tara cu
stancile-albastre,
Nu cere la
nimeni povata.
E ceasul ce
freamat-a dor,
Cand singur
o iau inspre tara de piatra.
La noapte
acolo-am sa mor,
In tara cu
nume de fata.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu