De
alaltaieri sunt certat cu nevasta-mea, O cearta stupida ce nu-siavusese
rostul.De fapt, in ultimele saptamani fusesem foarte agitat,Poate oboseala
psihica acumulata, poate dorinta salbatica de a face ceva nou in monotonia
aceasta zilnica.Sau poate faptul ca-mibusisem binisor masina.
Ma simteam
grozav de nefericit.Meditam adanc la anii care au trecut,ani pe care ii
consideram risipiti fara rost.
Visul vietii
mele fusese sa ajung fie geolog,fie arheolog,ori naturalist. Dar uneori,cat de
departe aterizam noi in viata de propriile noastre visuri.Eu,cel care
voisemsa-mi desfasor munca in mijlocul naturii,ma infundasem intr-un nenorocit
de birou.
Nevasta-mea?
Pentru mine, a fost intotdeauna o enigma.Nu m-a iubit niciodata. Simteam asta.
Intre noi nu exista niciodata decat ointelegere,e drept ca deplina, si un
respect reciproc. Ne-am inteles intotdeauna de minune, dar dragostea sincera
lipsea.
Atunci de ce
se casatorise cu mine? Din interes?Ori poate i-am placut la inceput, iar mai
apoi a ramas dezamagita.
Am
cunoscut-o acum patru ani. Tocmai terminasem facultatea si la balul de
absolvire eram in centrul atentiei. Reginei balului i-a venit ideea sa fie ales
si un print al balului, iar fetele m-au desemnat pe mine cu o majoritate
covarsitoare,Mioara era pe atunci in anul doi. Timida, simpatica, dar nu de o
frumusete izbitoare, statea intr-un colt, singura.Baietii n-o prea bagau in
seama. Am invitat-o la dans si am ramas pe tot timpul balului alaturi de ea.
A doua zi
ne-am intalnit din nou, iar peste o saptamana am convins-o sa-si ceara
transferul la "fara frecventa" si sa ne casatorim. Simteam ca o
iubesc nebuneste, dar euforia nu a tinut decat cateva luni.
Am parasit
Bucurestiul si ne-am mutat in orasul meu natal, la parintii mei.Aveam un
apartament cu trei camere, s-au mutat intr-una din ele, cedandu-ni-le noua pe
celelalte doua.Mi-am gasit o slujba, inspector principal la o institutie, iar
pe ea, pana la terminarea studiilor, am angajat-o secretara mea.Dupa un an a
venit pe lume fiul nostru.
Anii de
studentia au fost minunati. Dar meseria mea nu-mi placea.Visurile mele de copil
mi s-au redesteptat in minte. Sufeream enorm ca nu mi-am ascultat chemarile de
atunci.Iar dragostea noastra (daca a fost vreodata dragoste), s-a transformat
in obisnuinta, in intelegere reciproca.Totusi, ne respectam unul pe celalalt, o
respectam si eu si nu am inselat-o niciodata.
In ultimul
timp, insa, nu-mi mai reusea aproape nimic.Devenisem mai rece, mai inchis, mai
retras.Cateva probleme nerezolvate, la servici, mi-au produs o oroare totala
fata de munca mea.Ma visam urcand pe stanci abrupte, zdrelindu-mi genunchii si
coatele, luptand din greu cu natura.
De mic copil
fusesem predispus pentru neprevazut, pentru neasteptat.O intamplare de demult
imi ramasese si acuma vie, in amintire.Aveam pe atunci opt ani, si traisem o
mica aventura
Porniseram pe atunci, cu inca trei prieteni,
de aceeasi varsta sa colindam prin partea de nord a orasului,afara din oras,
mult dincolo de uzina de apa si de ultimele case, prin "zona
salbatica" a orasului, cum a fost numita intotdeauna,Ne jucaseram de-a
indienii, dar m-am pierdut de ei.Ramas singur, am poposit pe malul lacului si
priveam cum apa dansa in cercuri.Era un asfintit superb, cerul ardea ca o
tortasi era o zapusala grzava.Obosisem. Atunci m-am intins in iarba si am
atipit.
M-au trezit
niste mangaieri pe obraz.Am deschis ochii si am ramas mut de uimire.Era o fata
de o frumusete extraordinara.Avea saisprezece ani, dupa cate am aflat eu mai
apoi.Bine, in ochii mei de copil de opt ani, frumusetea ei nu avea de ce sa ma
tulbure, dar ramasesem cu gura cascata,Fata, cu desavarsire goala, avea un par
lung, negru, ajungandu-i pana pe pulpele goale, ochi negri, piele neteda,
lucioasa, bine bronzata,picioare desavarsite, corp superb, sanimici si
rotunzi.Nu mai eram capabil sa scot nici un sunet, mai ales ca era pentru prima
data cand vedeam o femeie goala.
Ea mi-a
zambit, m-a luat de mana si m-a dus pe un drumeag intortocheat prin padurea de
la marginea lacului.
Am ajuns la
ea acasa, o casuta darapanata, cu doua odaite mici, una dintre ele fiind
ocupata de catre o batrana care zacea in pat.
-E
paralitica, mi-a soptit fecioara. Ai grija
sa nu te vada.
M-am ascuns
in dosul casei. Fata a adus o ciupa, a umplut-o cu apa, m-a dezbracat in pielea
goala si a inceput sa ma spele, mangaindu-mi trupul cu palmele ei de
catifea.Apoi m-a sters, m-a sarutat lung pe buze si, luandu-ma in brate, ma dus pe furis in camaruta cealalta.
-Tu, fata
frumoasa, de ce umbli tot timpul dezbracata?
_Aici, in
afara de tine, nu are cine sa ma vada. Baba nu poate cobori din pat, iar cand
ii duc ceva, pun un capot pe mine. Dar, hai, culca-te.
Se inoptase
de-binelea.M-am pus in pat asa gol cum eram.Fata a suflat in lampa si s-a
strecurat panga mine,goala si calda.Sanii ei de piatra imi frigeau pieptul,iar
bratele ei incolacite in jurultrupului meu ma ardeau.M-a sarutat fierbinte,pe
gura,suspinand.Apoia inceput sa planga,
-Am nevoie
de dragoste,am nevoie de dragoste. Tu esti alesul meu, tu esti alesul meu, dar
esti atata de mic... Sa nu mori, n-ai voie sa mori. Daca tu mori, am sa ma
sting de durere...
Am adormit
in bratele ei. Cand m-am trezit, soarele era de trei suliti pe cer.Fata lipsea.
Plangeam incet, de teama sa nu ma auda baba.
Intr-un
tarziu, frumoasa cu parul negru s-a intors.Avea pe ea doar o camesuta de in,
scurta si descheiata. Mi-a adus cirese coapte. Erau mari, dulci si pietroase.
-Dragul meu,
murmura ea plangand.
Duse o supa
fierbinte babeisi reveni langa mine, in pat. O indragisem, dar imi era si teama
de ea. Ma saruta intruna si plangea.
Am mai
petrecut o noapte cu ea, iar dimineata am fugit.
Am ajuns acasa unde ai mei ma cautau
deznadajduiti.Le-am spus ca am cazut in apa, ca era sa ma inec, dar m-au salvat
niste pescari. Apoi am zacut unsprezece saptamani.
N-am mai
vazut-o pe fata aceea goala niciodata.Lucru ciudat, insa, in fiecare an, in aceeasi
data si aceeasi zi,o visam noapteaCum a apurut dezbracata, cu parul negru de-i
ajungea pana pe pulpele goale,cu sanii eimici si tari ca piatra.Visam cele doua
nopti petrecute cu eain pat si-i simteam sarutarile de foc.Dar ceea ce ma mira
cel mai mult, era faptul ca ea avea aceeasi varsta, in vreme ce eu cresteam cu
fiecare an care trecea.N-am pomenit niciodata nimanui de cele intamplate si
nici de visul meu.
Alaltaieri
intalisem niste vechi cunostiinte si zaboviseram la un paharel.Micul nostru
chef se prelungise pana dupa miezul noptii.Asa ceva era o exceptie in casnicia
noastra.Nu se mai intamplase niciodata, mai ales ca ma si cherchelisem
putin.. Bineinteles ca nu vreau sa ma
disculp si daca as spune ca nu mai beam si eu cate un paharel, as minti.Se
intampla uneori, cand ma intorc de la birou, sa intru, mai rar, e drept, la
braseria din colt,unde chelner era Costica, fostulCostica e singurul om cu care
ma MAI INTE coleg de la primara, si sa cer fie o votca, fie o bere. Costica e
singurul om cu care ma mai inteleg, cu care mai pot schimba o vorba.
Dar
alaltaieri am facut-o lata.
-Bravo!
Frumos!, mi-a reprosat nevasta-mea.Te tii de betii.Trebuie sa recunosc ca
nevasta-mea nu stia de obiceiul meu de la braserie.-Bei deci, nu se lasa ea.
Si atunci,
in loc sa-i spun ca acesta a fost doar un accident irepetabil, am izbucnit.
-Da, beau!
Beau cat poftesc si cand poftesc!
M-a privit
surprinsa si n-a mai zis nimic.A facut patul, a incercat sa ma ajute sa ma
dezbrac, dar am refuzat-o, si ne-am culcat.
Se implineau
20 de ani! Eveniment jubiliar! Am visat-o iarasi! Era la fel de tanara si de
frumoasa!Parca ar fi fost o fata morgana a copilariei mele. Poate ca in ea
mi-am inmormantat toate visele mele de
adolescent
Dimineata ma
durea capul incgrozitor. Nevasta-mea ma privea cu dispret.
-Tin sa te
felicit. Bei ca un descreierat cu toate tarfele tale cu parul negru de le
ajunge pana pe pulpele goaleNu ma asteptam la una ca asta. Felicitari!.
Probabil ca
vorbisem prin somn, iar ea trasese concluzii gresite. Plictisit, am lasat-o sa
creada ce vrea si am intrat in baie.Aveam un apartament destul de frumos,
situat intr-un imobil cu trei etaje.Noi locuiam cel mai sus, la etajul trei,
singuri pe palier.Ne-am mutatat aici cu parintii mei, pe cand aveam vreo zece
ani.
Nici nu m-am
mai dus la birou. Toata ziua de ieri hoinarisem pe strazi. Eram foarte obosit.
Am baut o votca cu Costica, apoi inca una si inca una. Era suparat si Costica.
Avea probleme cu Garda Financiara. I-am promis sa-l ajut.Bani pentru votca n-a
luat de la mine.
-Lasa,
Alecule, nu esti tu singurul meu prieten?Ne cunoastem de cand aveam cinci ani.
Mai ia o sticla sa ai si acasa.
Am ajuns iarasi foarte tarziu si aseara. Ai
mei dormeau.M-am culcat imbracat in alta camera, dar dupa vreo doua ore m-am
trezit si mi-am mutat cartierul general in bucatarieAici am inceput din nou sa
lupt cu sticla de votca. Am adormit cu capul pe masa.
In zori, m-a
trezit nevasta-mea.
-Daca pentru
tine e mai importanta bautura decat propria ta familie, atunci nu mai am nimic
de adaugat.
Priveam la
ea nauc. Nu i-am zis nimic si am iesit pe usa afara. In prag m-am oprit si am
privit-o lung, avand senzatia ca o vad pentru ultima oara.
M-au cuprins
iarasi dorurile mele. Voiam aer, liniste.Am mancat in oras, mi-am cumparat vreo
zece ziare si reviste si am inceput sa le frunzaresc.Am vizitat muzeul, cred ca
pentru a mia oara, apoi am mancat iarasi.
Am trecut pe
la Costica, iar seara mi-am cumparat bilet de tren, destinatia Brasov
Pe drum m-au
cuprins remuscarile. Ajuns la Brasov am dormit in gara, iar dimineata am luat
trenul inapoi. Acasa nu m-am intors insa.Nici pe la slujba n-am mai dat. Am
inceput o viata de caine de pripas. Era prea cald si mi-am abandonat pulovarul
pe o banca, in parc.Doi adolescenti treceau la brat, razand fericiti.
Ce bine ca
nu trecea nici un cunoscut sa ma vada.Adica in tren, pe culuoar, l-am intalnit
pe Savin, un subaltern al meu, aflat in concediu.Probabil ca i se paruse ca la
mijloc ar fi vorba de o confuzie, de o asemanare, deoarece nu avea aerul ca
m-ar fi recunoscut. Mi-a cerut un foc, mi-a multumit indiferent si a trecut mai
departe.E drept ca nici nu m-a privit prea atent si apoi, fara doar si poate ca
era derutat si de faptul ca ma stia un antifumator inversunat, iar acum ma
vedea cu tigara in gura.
Da, am inceput
sa si fumez. Tigara dupa tigara. M-a indispus teribil cearta aceea stupida,care
venea ingrozitor de nepotrivita psrte starea mea de incordare.
M-am
refugiat in locurile cele mai putin umblate ale orasului.Am ajuns pe marginea
lacului copilariei mele.Zeci de libelule zburau de-asupra apei.Din cand in
cand, pestisori aurii faceau tumbe prin aer.Am ramas ca vrajit, minute in
sir.Deodata, din mijlocul apei, rasari un trup superb de fecioara. Era ea! Si
nu crescuse deloc.
-Vino! mi-a
spus, intinzandu-mi mana.
Era de o
frumusete desavarsita. Si tot goala. Ciudat cum de mi-a rasarit acuma in
cale.Am cautat-o pana acuma de sute de ori, dar n-am gasit-o nici pe ea si nici
cocioaba darapanata.Ajunsesem sa cred la un moment dat ca totul nu fusese decat
un vis, ca n-am intalnit-o pe cand aveam opt ani, si ca doar mintea mea bolnava, de copil, a
nascocit-o.Dar iat-o acum, din nou in fata mea, aevea.
-Cati ani ai acum, indraznii.
-Cati sa am?
Saisprezece. Nu te mira. Eu nu imbatranesc niciodata. Dar, hai, vino!
Am ajuns la
casuta darapanata. Si cat de mult am mai cautat-o...Fara succes, insa. Baba nu
mai era acolo. Probabil murise.
-Dezbraca-te
! mi-a poruncit fata.
M-am supus
in tacere, apoi am luat-o in brate.Am petrcut cu ea doua zile si doua nopti,
apoi mi-am luat ramas bun, promitand sa revin a doua zi. Voiam sa-i aduc un
dar.
Am telefonat
si acasa. A ridicat tata. L-am intrebat ce mai face baietelul meu.
-Gresala,
domnule- si mi-a zjs si mi-a trantit receptorul.
Am revenit
din nou:
-Alo, tata,
nu ai de ce sa fii suparat pe mine, Eu cu dumneata nu am nimic, nu ti-am spus
nici un cuvant.Problemele mele le voi rezolva singur.
-La crasma,
probabil. Te-as sfatui sa dai telefoane treaz.
N-am mai
insistat. M-am retras la braserie, Costica era liber, dar venise in calitate de
client.Am baut impreuna pana in zori, adica eu mai mult am fumat decat am baut.
Pe la patru dimineata am lichidat rezerva de bautura cumparata de la braserie
la ora inchiderii,am spart sticlele de bolovanii dinparc si e-am culcat in
iarba.Costica se imbatase si nu mamai recunostea, desi toata seara depanaseram
amintiri comune. Am ras copios de intamplarile din copilarie.
Pe Costica
il amuzase teribil episodul de prin clasa intaia sau a doua, cand vroise sa se
faca indian, impreuna cu Victoras si Petrut, cand s-au manjit cu rosu si negru
pe fata.
In zori se
imbatase insa ca lemnul si nu ma mai recunostea.In orice caz, cu el m-am
inteles bine intotdeauna, desi avea o fire cam ciudata.Si chestia aceea cu
indienii, a fost ideea lui, iar Victoras si Petrut s-au luat dupa el. Eu insa
nu ma vopsisem deloc. Atunci porniseram tuspatru prin "zona
salbatica" a orasului. Eu ramasesem sa le pazezc hainele, iar ei pornisera
sa "cerceteze jungla".Asa m-am pierdut de ei si asa am ajuns s-o intalnesc
pentru intaia oara pe fata aceea, pe marginea lacului.
Cand m-am
trezit, ma imbatasem totusi si eu, Costica disparuse. Ma simteam foarte ciudat
si eram imbracat in alte haine,Imi disparuse si portofelul si ceasul de la
mana, dar intr-un buzunar gasisem aproape patru sute de lei,
I-am
cumparat fetei cateva mere mari, frumoase, rosii si am plecat s-o intalnesc.
Am gasit
foarte usor coliba, dar am ramas plin de uimire, cand in prag baba de odinioara
torcea lana cu miscari repezi.
-Unde-i fata? am intrebat-o?
-Care fata?
-Fata cu
parul negru. Nepoata dumitale, probabil, Uite-o.... cea din fotografia de pe
perete!
-Aa...
Vidma? Asa o cheama, Vidma, Dar nu e nepoata mea. Cum o sa fie?? E mult mai
batrana decat mine. A trait pe vremea bunicii bunicii mele, sau chiar a mamei
bunicii bunicii mele. Era fiica voievodului si a murit pe cand avea saisprezece ani, e durere dupa
un copilas de pe aproape, care se inecase. Spuneau ursitoarele ca, desi mai
mic, acesta ii fusese harazit de barbat.
Baba aiura
asa ca am hotarat sa plec in oras, cu gand sa revin dupa amiaza.
Am incercat
sa iau legatura cu familia, dar in mod inexplicabil nu-mi aminteam numarul de
telefon.Nici in carte nu l-am gasit. Domnisoara de la "Informatii"
mi-a comunicat ca nu figureaza nici un abonat cu acest nume.Ori innebunisem eu,
ori ea. De ce anume voia sa ma convinga fetiscana aceasta?Ca nu mai exist?
Acuma mai trebuia sa vina cineva care
sa-mi demonsreze ca nici n-am existat.
Am mai facut
o incercare la servici
-Cu Alecu
Salomir, va rog,
-Cu cine?
-Alecu
Salomir(adica eu).
-Cine mai e
si acesta?
-Cum adica
cine? Alecu Salomir, seful serviciului.
-Du-te,
domnule, si te culca.
Poate
gresisem numarul. Am hotarat sa mai incerc, dar mi se descarcase telefonul.
Am pornit
spre casa. Am ajuns pe strada respectiva, am gasit imobilul, dar cand sa urc la
etajul III, ultimul, unde locuiam noi, singuri pe palier,am ramas nauc.
Cladirea respectiva, desi exact asa cum o stiam eu, corespunzand si adresa, nu
avea decat doua etaje.
Am fugit
inspaimantat
La braserie
Costica era de serviciu. I-am cerut un coniac dublu. Costica mi l-a adus tacut,
fara a se manifesta in vreun fel ca m-ar cunoaste. I-am mai cerut inca unul si
l-am intrebat daca stie cine sunt.
-Se poate?
Cum o sa va uit tocmai pe dumneavoastra? mi-a raspuns prudent, cu tact
profesional.
-Bine, mai,
omule, dar nu te cheama pe tine Costica?
-Costica,
da.
-Costica
Miroiu?
-Costica
Miroiu, domnule.
-Si stai pe
Arinului 49.
-Da, acolo.
-Pai, vezi?
-Ce sa vad?
Beti-va linistit coniacul, domnule si cautati-va de treaba. Ce mare lucru daca
stiti cum ma cheama si unde locuiesc?
-N-ai fost
tu prieten la catarama cu Alecu Salomir? Si te-ai vopsit pe fata ca indienii?
-Ba asta asa
este. De unde cunoasteti dumneavoastra toate acestea?
Ma congestionasem total la fata. Cum?
Dobitocul acesta nu ma mai recunoaste? Doar nu ma schimbasem la fata in asa
hal, de ieri si pana astazi. Ori poate ca tampitul isi radea de mine.Ciudate
insiruiri de evenimente. Unde disparuse apartamentul nostru?Apartamentul in
care ne mutaseram pe cand aveam zece ani, apartament in care locuiau acum atat
Mioara cat si baietelul nostru.Dar numele meu din cartea de telefon? Erau
intrebari la care doar Costica ma mai putea, eventual, ajuta ca sa-mi
raspund.Dar comedia de la locul meu de munca?Cautasem o carte de telefon,
intrebasem si la "Informatii ca sa fiu sigur ca nu gresesc numarul, dar,
dupa cum mi-au spus-o apoi si altii, in orasul nostru nu exista si n-a existat
vreodata o institutie cu numele si profilul acesta.Plus de asta ce se intampla
cu Costica de nu ma recunoaste?
-Cine
esti dumneata de-l stii pe sarmanul
Alecu? A murit, bietul de el, inecat, pe cand avea opt anisori.Nenorocitii lui
parinti s-au prapadit de durere in unsprezece saptamani de la nenorocire.
-Au murit?
-Da... si sunt
inmormantati in cavoul familiei lor, impreuna cu Alecu.
-Dar bine,
omule, nu ma recunosti??? Eu sunt Alecu. Vin aici aproape zilnic.Tu esti
singurul meu prieten, am sa te ajut si la Garda Financiara.Azi noapte ne-am
imbatat in parc, am spart sticlele si am dormit in iarba.
-Nu
zbierati, domnule. Aveti de plata 400 de coniac din cel mai bun. 48 de lei, va
rog frumos.
I-am intins
furios o hartie de cincizeci si am iesit.
Ce cretin! Cum adica? Atat eu cat si
parintii mei suntem morti de douazeci de ani??Bine, dar eu sunt viu, sunt aici.
Cu tata am vorbit ieri la telefon,iar acum vreo trei zile personal, cu el si cu
mama.Ce e cu Mioara, cu baietelul, cu facultatea, cu serviciul, masina mea,
apartamentul in care locuim?Toate acestea sunt simple inventii?
Am fost la
cimitir, la cavoul familiei.Am simtit ca ma lasa toate puterile. Pe o cruce de
marmora neagra era gravat numele meu, alaturi de cele ale parintilor mei,
anii de nastere pentru fiecare si anul
mortii, comun pentru toti tre, acum douazeci de ani.Alecu Salomir a murit, a
murit la opt ani. Bine, dar atunci cine sunt eu?
Am pornit
nauc s-o caut pe Vidma. Ce mai nume...!!!Am pierdut complet notiunea timpului,
asa incat nu stiu de cata vreme caut ca un sescreierat coliba aceea
nenorocita.Disparuse cu desavarsire, atat ea, cat si Vidma si batrana. Mi-am
amintit cuvintele acesteia din urma; Vidma murise demult, tare demult. Murise
de durere, dupa acel care, potrivit ursitoarelor, urma sa-i fie sot. Copilasul
se imecase pe cand avea opt ani, iar Vidma murise la saisprezece ani. Ciudat,
tare ciudat!
Am renuntat sa mai caut coliba.M-am apropiat
de apa cristalina a lacului, m-am spalat pe ochi si am iesit intr-un luminis.
Langa o scorbura am zarit camesutele lui Costica, Victoras si Petrut, cei tre
"indieni". Erau fara indoiala ale lor. Cand ma minunam mai tare, iata
ca drept in fata mea, au aparut si cei trei "eroi", la varsta aceea a
inocentei copilaresti, manjiti din cap pana-n picioare, ca indienii.
Am fugit
spre lac si priveam nauc cercurile ce se formasera in mijlocul apei. Mi-am
fixat privirile in centrul lor si, dupa un timp, prin apa limpede de clestar,
am vazut-o pe Vidma, goala si superba, facandu-mi semne cu mana.
-O Vidma...
tu, Vidma... Vidmǎ....
Mi-am adunat toate puterile si m-am aruncat
orbeste in lacul acela fara fund, intrebandu-ma in momentul in care corpul meu
lua contact cu apa de gheata, daca Alecu Salomir murise pe cand avea opt ani,
atunci, cine naiba eram eu???
