Intai o
noapte neagra, cu bezna mai adanca,
Apoi o
ploaie mare, sa spele orice stanca
Si podul
pentru trenuri, deasupra unei ape,
Cu goluri
intre sine, bucati din trup sa scape.
Destinu-mi,
mort de vise. intins pe drum de fier,
Un tren
vuind napraznic, atata pot sa cer.
Sa-mi
spulbere-ntreg trupul, pe-acest terasament,
Bucatile sa cada in haul de torent.
In noaptea
fara luna, doar ploaie sa mai spele,
Ce-a fost
fugara urma a existentei mele.
Iar jos, in
raul iute, toti pestii astei ape,
Sa-mi
devoreze trupul, de mine sa va scape.
Cand
viata-mi risipita, un tren fugar o curma,
Din mine nu
ramana atuncea nici o urma.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu