CRĂIASA APELOR

De alaltaieri sunt certat cu nevasta-mea, O cearta stupida ce nu-siavusese rostul.De fapt, in ultimele saptamani fusesem foarte agitat,Poate oboseala psihica acumulata, poate dorinta salbatica de a face ceva nou in monotonia aceasta zilnica.Sau poate faptul ca-mibusisem binisor masina.

Ma simteam grozav de nefericit.Meditam adanc la anii care au trecut,ani pe care ii consideram risipiti fara rost.

Visul vietii mele fusese sa ajung fie geolog,fie arheolog,ori naturalist. Dar uneori,cat de departe aterizam noi in viata de propriile noastre visuri.Eu,cel care voisemsa-mi desfasor munca in mijlocul naturii,ma infundasem intr-un nenorocit de birou.

Nevasta-mea? Pentru mine, a fost intotdeauna o enigma.Nu m-a iubit niciodata. Simteam asta. Intre noi nu exista niciodata decat ointelegere,e drept ca deplina, si un respect reciproc. Ne-am inteles intotdeauna de minune, dar dragostea sincera lipsea.

Atunci de ce se casatorise cu mine? Din interes?Ori poate i-am placut la inceput, iar mai apoi a ramas dezamagita.                  

Am cunoscut-o acum patru ani. Tocmai terminasem facultatea si la balul de absolvire eram in centrul atentiei. Reginei balului i-a venit ideea sa fie ales si un print al balului, iar fetele m-au desemnat pe mine cu o majoritate covarsitoare,Mioara era pe atunci in anul doi. Timida, simpatica, dar nu de o frumusete izbitoare, statea intr-un colt, singura.Baietii n-o prea bagau in seama. Am invitat-o la dans si am ramas pe tot timpul balului alaturi de ea.

A doua zi ne-am intalnit din nou, iar peste o saptamana am convins-o sa-si ceara transferul la "fara frecventa" si sa ne casatorim. Simteam ca o iubesc nebuneste, dar euforia nu a tinut decat cateva luni.

Am parasit Bucurestiul si ne-am mutat in orasul meu natal, la parintii mei.Aveam un apartament cu trei camere, s-au mutat intr-una din ele, cedandu-ni-le noua pe celelalte doua.Mi-am gasit o slujba, inspector principal la o institutie, iar pe ea, pana la terminarea studiilor, am angajat-o secretara mea.Dupa un an a venit pe lume  fiul nostru.

Anii de studentia au fost minunati. Dar meseria mea nu-mi placea.Visurile mele de copil mi s-au redesteptat in minte. Sufeream enorm ca nu mi-am ascultat chemarile de atunci.Iar dragostea noastra (daca a fost vreodata dragoste), s-a transformat in obisnuinta, in intelegere reciproca.Totusi, ne respectam unul pe celalalt, o respectam si eu si nu am inselat-o niciodata.

In ultimul timp, insa, nu-mi mai reusea aproape nimic.Devenisem mai rece, mai inchis, mai retras.Cateva probleme nerezolvate, la servici, mi-au produs o oroare totala fata de munca mea.Ma visam urcand pe stanci abrupte, zdrelindu-mi genunchii si coatele, luptand din greu cu natura.

De mic copil fusesem predispus pentru neprevazut, pentru neasteptat.O intamplare de demult imi ramasese si acuma vie, in amintire.Aveam pe atunci opt ani, si traisem o mica aventura

  Porniseram pe atunci, cu inca trei prieteni, de aceeasi varsta sa colindam prin partea de nord a orasului,afara din oras, mult dincolo de uzina de apa si de ultimele case, prin "zona salbatica" a orasului, cum a fost numita intotdeauna,Ne jucaseram de-a indienii, dar m-am pierdut de ei.Ramas singur, am poposit pe malul lacului si priveam cum apa dansa in cercuri.Era un asfintit superb, cerul ardea ca o tortasi era o zapusala grzava.Obosisem. Atunci m-am intins in iarba si am atipit.

M-au trezit niste mangaieri pe obraz.Am deschis ochii si am ramas mut de uimire.Era o fata de o frumusete extraordinara.Avea saisprezece ani, dupa cate am aflat eu mai apoi.Bine, in ochii mei de copil de opt ani, frumusetea ei nu avea de ce sa ma tulbure, dar ramasesem cu gura cascata,Fata, cu desavarsire goala, avea un par lung, negru, ajungandu-i pana pe pulpele goale, ochi negri, piele neteda, lucioasa, bine bronzata,picioare desavarsite, corp superb, sanimici si rotunzi.Nu mai eram capabil sa scot nici un sunet, mai ales ca era pentru prima data cand vedeam o femeie goala.

Ea mi-a zambit, m-a luat de mana si m-a dus pe un drumeag intortocheat prin padurea de la marginea lacului.

Am ajuns la ea acasa, o casuta darapanata, cu doua odaite mici, una dintre ele fiind ocupata de catre o batrana care zacea in pat.

-E paralitica, mi-a soptit fecioara. Ai grija  sa nu te vada.

M-am ascuns in dosul casei. Fata a adus o ciupa, a umplut-o cu apa, m-a dezbracat in pielea goala si a inceput sa ma spele, mangaindu-mi trupul cu palmele ei de catifea.Apoi m-a sters, m-a sarutat lung pe buze si, luandu-ma in brate,  ma dus pe furis in camaruta cealalta.

-Tu, fata frumoasa, de ce umbli tot timpul dezbracata?

_Aici, in afara de tine, nu are cine sa ma vada. Baba nu poate cobori din pat, iar cand ii duc ceva, pun un capot pe mine. Dar, hai, culca-te.

Se inoptase de-binelea.M-am pus in pat asa gol cum eram.Fata a suflat in lampa si s-a strecurat panga mine,goala si calda.Sanii ei de piatra imi frigeau pieptul,iar bratele ei incolacite in jurultrupului meu ma ardeau.M-a sarutat fierbinte,pe gura,suspinand.Apoia inceput sa planga,

-Am nevoie de dragoste,am nevoie de dragoste. Tu esti alesul meu, tu esti alesul meu, dar esti atata de mic... Sa nu mori, n-ai voie sa mori. Daca tu mori, am sa ma sting de durere...

Am adormit in bratele ei. Cand m-am trezit, soarele era de trei suliti pe cer.Fata lipsea. Plangeam incet, de teama sa nu ma auda baba.

Intr-un tarziu, frumoasa cu parul negru s-a intors.Avea pe ea doar o camesuta de in, scurta si descheiata. Mi-a adus cirese coapte. Erau mari, dulci si pietroase.

-Dragul meu, murmura ea plangand.

Duse o supa fierbinte babeisi reveni langa mine, in pat. O indragisem, dar imi era si teama de ea. Ma saruta intruna si plangea.

Am mai petrecut o noapte cu ea, iar dimineata am fugit.

  Am ajuns acasa unde ai mei ma cautau deznadajduiti.Le-am spus ca am cazut in apa, ca era sa ma inec, dar m-au salvat niste pescari. Apoi am zacut unsprezece saptamani.

N-am mai vazut-o pe fata aceea goala niciodata.Lucru ciudat, insa, in fiecare an, in aceeasi data si aceeasi zi,o visam noapteaCum a apurut dezbracata, cu parul negru de-i ajungea pana pe pulpele goale,cu sanii eimici si tari ca piatra.Visam cele doua nopti petrecute cu eain pat si-i simteam sarutarile de foc.Dar ceea ce ma mira cel mai mult, era faptul ca ea avea aceeasi varsta, in vreme ce eu cresteam cu fiecare an care trecea.N-am pomenit niciodata nimanui de cele intamplate si nici de visul meu.

Alaltaieri intalisem niste vechi cunostiinte si zaboviseram la un paharel.Micul nostru chef se prelungise pana dupa miezul noptii.Asa ceva era o exceptie in casnicia noastra.Nu se mai intamplase niciodata, mai ales ca ma si cherchelisem putin..   Bineinteles ca nu vreau sa ma disculp si daca as spune ca nu mai beam si eu cate un paharel, as minti.Se intampla uneori, cand ma intorc de la birou, sa intru, mai rar, e drept, la braseria din colt,unde chelner era Costica, fostulCostica e singurul om cu care ma MAI INTE coleg de la primara, si sa cer fie o votca, fie o bere. Costica e singurul om cu care ma mai inteleg, cu care mai pot schimba o vorba.

Dar alaltaieri am facut-o lata.

-Bravo! Frumos!, mi-a reprosat nevasta-mea.Te tii de betii.Trebuie sa recunosc ca nevasta-mea nu stia de obiceiul meu de la braserie.-Bei deci, nu se lasa ea.

Si atunci, in loc sa-i spun ca acesta a fost doar un accident irepetabil, am izbucnit.

-Da, beau! Beau cat poftesc si cand poftesc!

M-a privit surprinsa si n-a mai zis nimic.A facut patul, a incercat sa ma ajute sa ma dezbrac, dar am refuzat-o, si ne-am culcat.

Se implineau 20 de ani! Eveniment jubiliar! Am visat-o iarasi! Era la fel de tanara si de frumoasa!Parca ar fi fost o fata morgana a copilariei mele. Poate ca in ea mi-am inmormantat toate visele mele de  adolescent

Dimineata ma durea capul incgrozitor. Nevasta-mea ma privea cu dispret.

-Tin sa te felicit. Bei ca un descreierat cu toate tarfele tale cu parul negru de le ajunge pana pe pulpele goaleNu ma asteptam la una ca asta. Felicitari!.

Probabil ca vorbisem prin somn, iar ea trasese concluzii gresite. Plictisit, am lasat-o sa creada ce vrea si am intrat in baie.Aveam un apartament destul de frumos, situat intr-un imobil cu trei etaje.Noi locuiam cel mai sus, la etajul trei, singuri pe palier.Ne-am mutatat aici cu parintii mei, pe cand aveam vreo zece ani.

Nici nu m-am mai dus la birou. Toata ziua de ieri hoinarisem pe strazi. Eram foarte obosit. Am baut o votca cu Costica, apoi inca una si inca una. Era suparat si Costica. Avea probleme cu Garda Financiara. I-am promis sa-l ajut.Bani pentru votca n-a luat de la mine.

-Lasa, Alecule, nu esti tu singurul meu prieten?Ne cunoastem de cand aveam cinci ani. Mai ia o sticla sa ai si acasa.

   Am ajuns iarasi foarte tarziu si aseara. Ai mei dormeau.M-am culcat imbracat in alta camera, dar dupa vreo doua ore m-am trezit si mi-am mutat cartierul general in bucatarieAici am inceput din nou sa lupt cu sticla de votca. Am adormit cu capul pe masa.

In zori, m-a trezit nevasta-mea.

-Daca pentru tine e mai importanta bautura decat propria ta familie, atunci nu mai am nimic de adaugat.

Priveam la ea nauc. Nu i-am zis nimic si am iesit pe usa afara. In prag m-am oprit si am privit-o lung, avand senzatia ca o vad pentru ultima oara.

M-au cuprins iarasi dorurile mele. Voiam aer, liniste.Am mancat in oras, mi-am cumparat vreo zece ziare si reviste si am inceput sa le frunzaresc.Am vizitat muzeul, cred ca pentru a mia oara, apoi am mancat iarasi.

Am trecut pe la Costica, iar seara mi-am cumparat bilet de tren, destinatia Brasov

Pe drum m-au cuprins remuscarile. Ajuns la Brasov am dormit in gara, iar dimineata am luat trenul inapoi. Acasa nu m-am intors insa.Nici pe la slujba n-am mai dat. Am inceput o viata de caine de pripas. Era prea cald si mi-am abandonat pulovarul pe o banca, in parc.Doi adolescenti treceau la brat, razand fericiti.

Ce bine ca nu trecea nici un cunoscut sa ma vada.Adica in tren, pe culuoar, l-am intalnit pe Savin, un subaltern al meu, aflat in concediu.Probabil ca i se paruse ca la mijloc ar fi vorba de o confuzie, de o asemanare, deoarece nu avea aerul ca m-ar fi recunoscut. Mi-a cerut un foc, mi-a multumit indiferent si a trecut mai departe.E drept ca nici nu m-a privit prea atent si apoi, fara doar si poate ca era derutat si de faptul ca ma stia un antifumator inversunat, iar acum ma vedea cu tigara in gura.

Da, am inceput sa si fumez. Tigara dupa tigara. M-a indispus teribil cearta aceea stupida,care venea ingrozitor de nepotrivita psrte starea mea de incordare.

M-am refugiat in locurile cele mai putin umblate ale orasului.Am ajuns pe marginea lacului copilariei mele.Zeci de libelule zburau de-asupra apei.Din cand in cand, pestisori aurii faceau tumbe prin aer.Am ramas ca vrajit, minute in sir.Deodata, din mijlocul apei, rasari un trup superb de fecioara. Era ea! Si nu crescuse deloc.

-Vino! mi-a spus, intinzandu-mi mana.

Era de o frumusete desavarsita. Si tot goala. Ciudat cum de mi-a rasarit acuma in cale.Am cautat-o pana acuma de sute de ori, dar n-am gasit-o nici pe ea si nici cocioaba darapanata.Ajunsesem sa cred la un moment dat ca totul nu fusese decat un vis, ca n-am intalnit-o pe cand aveam opt ani, si ca  doar mintea mea bolnava, de copil, a nascocit-o.Dar iat-o acum, din nou in fata mea, aevea.

  -Cati ani ai acum, indraznii.

-Cati sa am? Saisprezece. Nu te mira. Eu nu imbatranesc niciodata. Dar, hai, vino!

Am ajuns la casuta darapanata. Si cat de mult am mai cautat-o...Fara succes, insa. Baba nu mai era acolo. Probabil murise.

-Dezbraca-te ! mi-a poruncit fata.

M-am supus in tacere, apoi am luat-o in brate.Am petrcut cu ea doua zile si doua nopti, apoi mi-am luat ramas bun, promitand sa revin a doua zi. Voiam sa-i aduc un dar.

Am telefonat si acasa. A ridicat tata. L-am intrebat ce mai face baietelul meu.

-Gresala, domnule- si mi-a zjs si mi-a trantit receptorul.

Am revenit din nou:

-Alo, tata, nu ai de ce sa fii suparat pe mine, Eu cu dumneata nu am nimic, nu ti-am spus nici un cuvant.Problemele mele le voi rezolva singur.

-La crasma, probabil. Te-as sfatui sa dai telefoane treaz.

N-am mai insistat. M-am retras la braserie, Costica era liber, dar venise in calitate de client.Am baut impreuna pana in zori, adica eu mai mult am fumat decat am baut. Pe la patru dimineata am lichidat rezerva de bautura cumparata de la braserie la ora inchiderii,am spart sticlele de bolovanii dinparc si e-am culcat in iarba.Costica se imbatase si nu mamai recunostea, desi toata seara depanaseram amintiri comune. Am ras copios de intamplarile din copilarie.

Pe Costica il amuzase teribil episodul de prin clasa intaia sau a doua, cand vroise sa se faca indian, impreuna cu Victoras si Petrut, cand s-au manjit cu rosu si negru pe fata.

In zori se imbatase insa ca lemnul si nu ma mai recunostea.In orice caz, cu el m-am inteles bine intotdeauna, desi avea o fire cam ciudata.Si chestia aceea cu indienii, a fost ideea lui, iar Victoras si Petrut s-au luat dupa el. Eu insa nu ma vopsisem deloc. Atunci porniseram tuspatru prin "zona salbatica" a orasului. Eu ramasesem sa le pazezc hainele, iar ei pornisera sa "cerceteze jungla".Asa m-am pierdut de ei si asa am ajuns s-o intalnesc pentru intaia oara pe fata aceea, pe marginea lacului.

Cand m-am trezit, ma imbatasem totusi si eu, Costica disparuse. Ma simteam foarte ciudat si eram imbracat in alte haine,Imi disparuse si portofelul si ceasul de la mana, dar intr-un buzunar gasisem aproape patru sute de lei,

I-am cumparat fetei cateva mere mari, frumoase, rosii si am plecat s-o intalnesc.

Am gasit foarte usor coliba, dar am ramas plin de uimire, cand in prag baba de odinioara torcea lana cu miscari repezi.

  -Unde-i fata? am intrebat-o?

-Care fata?

-Fata cu parul negru. Nepoata dumitale, probabil, Uite-o.... cea din fotografia de pe perete!

-Aa... Vidma? Asa o cheama, Vidma, Dar nu e nepoata mea. Cum o sa fie?? E mult mai batrana decat mine. A trait pe vremea bunicii bunicii mele, sau chiar a mamei bunicii bunicii mele. Era fiica voievodului si a murit  pe cand avea saisprezece ani, e durere dupa un copilas de pe aproape, care se inecase. Spuneau ursitoarele ca, desi mai mic, acesta ii fusese harazit de barbat.

Baba aiura asa ca am hotarat sa plec in oras, cu gand sa revin dupa amiaza.

Am incercat sa iau legatura cu familia, dar in mod inexplicabil nu-mi aminteam numarul de telefon.Nici in carte nu l-am gasit. Domnisoara de la "Informatii" mi-a comunicat ca nu figureaza nici un abonat cu acest nume.Ori innebunisem eu, ori ea. De ce anume voia sa ma convinga fetiscana aceasta?Ca nu mai exist? Acuma mai trebuia  sa vina cineva care sa-mi demonsreze ca nici n-am existat.

Am mai facut o incercare la servici

-Cu Alecu Salomir, va rog,

-Cu cine?

-Alecu Salomir(adica eu).

-Cine mai e si acesta?

-Cum adica cine? Alecu Salomir, seful serviciului.

-Du-te, domnule, si te culca.

Poate gresisem numarul. Am hotarat sa mai incerc, dar mi se descarcase telefonul.

Am pornit spre casa. Am ajuns pe strada respectiva, am gasit imobilul, dar cand sa urc la etajul III, ultimul, unde locuiam noi, singuri pe palier,am ramas nauc. Cladirea respectiva, desi exact asa cum o stiam eu, corespunzand si adresa, nu avea decat doua etaje.

Am fugit inspaimantat

La braserie Costica era de serviciu. I-am cerut un coniac dublu. Costica mi l-a adus tacut, fara a se manifesta in vreun fel ca m-ar cunoaste. I-am mai cerut inca unul si l-am intrebat daca stie cine sunt.

-Se poate? Cum o sa va uit tocmai pe dumneavoastra? mi-a raspuns prudent, cu tact profesional.

-Bine, mai, omule, dar nu te cheama pe tine Costica?

-Costica, da.

-Costica Miroiu?

-Costica Miroiu, domnule.

-Si stai pe Arinului 49.

-Da, acolo.

-Pai, vezi?

-Ce sa vad? Beti-va linistit coniacul, domnule si cautati-va de treaba. Ce mare lucru daca stiti cum ma cheama si unde locuiesc?

-N-ai fost tu prieten la catarama cu Alecu Salomir? Si te-ai vopsit pe fata ca indienii?

-Ba asta asa este. De unde cunoasteti dumneavoastra toate acestea?

  Ma congestionasem total la fata. Cum? Dobitocul acesta nu ma mai recunoaste? Doar nu ma schimbasem la fata in asa hal, de ieri si pana astazi. Ori poate ca tampitul isi radea de mine.Ciudate insiruiri de evenimente. Unde disparuse apartamentul nostru?Apartamentul in care ne mutaseram pe cand aveam zece ani, apartament in care locuiau acum atat Mioara cat si baietelul nostru.Dar numele meu din cartea de telefon? Erau intrebari la care doar Costica ma mai putea, eventual, ajuta ca sa-mi raspund.Dar comedia de la locul meu de munca?Cautasem o carte de telefon, intrebasem si la "Informatii ca sa fiu sigur ca nu gresesc numarul, dar, dupa cum mi-au spus-o apoi si altii, in orasul nostru nu exista si n-a existat vreodata o institutie cu numele si profilul acesta.Plus de asta ce se intampla cu Costica de nu ma recunoaste?

-Cine esti  dumneata de-l stii pe sarmanul Alecu? A murit, bietul de el, inecat, pe cand avea opt anisori.Nenorocitii lui parinti s-au prapadit de durere in unsprezece saptamani de la nenorocire.

-Au murit?

-Da... si sunt inmormantati in cavoul familiei lor, impreuna cu Alecu.

-Dar bine, omule, nu ma recunosti??? Eu sunt Alecu. Vin aici aproape zilnic.Tu esti singurul meu prieten, am sa te ajut si la Garda Financiara.Azi noapte ne-am imbatat in parc, am spart sticlele si am dormit in iarba.

-Nu zbierati, domnule. Aveti de plata 400 de coniac din cel mai bun. 48 de lei, va rog frumos.

I-am intins furios o hartie de cincizeci si am iesit.

    Ce cretin! Cum adica? Atat eu cat si parintii mei suntem morti de douazeci de ani??Bine, dar eu sunt viu, sunt aici. Cu tata am vorbit ieri la telefon,iar acum vreo trei zile personal, cu el si cu mama.Ce e cu Mioara, cu baietelul, cu facultatea, cu serviciul, masina mea, apartamentul in care locuim?Toate acestea sunt simple inventii?

Am fost la cimitir, la cavoul familiei.Am simtit ca ma lasa toate puterile. Pe o cruce de marmora neagra era gravat numele meu, alaturi de cele ale parintilor mei, anii  de nastere pentru fiecare si anul mortii, comun pentru toti tre, acum douazeci de ani.Alecu Salomir a murit, a murit la opt ani. Bine, dar atunci cine sunt eu?

Am pornit nauc s-o caut pe Vidma. Ce mai nume...!!!Am pierdut complet notiunea timpului, asa incat nu stiu de cata vreme caut ca un sescreierat coliba aceea nenorocita.Disparuse cu desavarsire, atat ea, cat si Vidma si batrana. Mi-am amintit cuvintele acesteia din urma; Vidma murise demult, tare demult. Murise de durere, dupa acel care, potrivit ursitoarelor, urma sa-i fie sot. Copilasul se imecase pe cand avea opt ani, iar Vidma murise la saisprezece ani. Ciudat, tare ciudat!

   Am renuntat sa mai caut coliba.M-am apropiat de apa cristalina a lacului, m-am spalat pe ochi si am iesit intr-un luminis. Langa o scorbura am zarit camesutele lui Costica, Victoras si Petrut, cei tre "indieni". Erau fara indoiala ale lor. Cand ma minunam mai tare, iata ca drept in fata mea, au aparut si cei trei "eroi", la varsta aceea a inocentei copilaresti, manjiti din cap pana-n picioare, ca indienii.

Am fugit spre lac si priveam nauc cercurile ce se formasera in mijlocul apei. Mi-am fixat privirile in centrul lor si, dupa un timp, prin apa limpede de clestar, am vazut-o pe Vidma, goala si superba, facandu-mi semne cu mana.

-O Vidma... tu, Vidma... Vidmǎ....

 Mi-am adunat toate puterile si m-am aruncat orbeste in lacul acela fara fund, intrebandu-ma in momentul in care corpul meu lua contact cu apa de gheata, daca Alecu Salomir murise pe cand avea opt ani, atunci, cine naiba eram eu???